Trotineta cunoscută de cei mai mulți dintre noi din copilărie s-a dezvoltat, din punct de vedere tehnologic, odată cu trecerea timpului și a devenit astăzi un mijloc de transport urban extrem de apreciat. De aceea și ofertele de trotinete de pe piața comercială au crescut extrem de mult și azi ne aflăm în situația în care nu știu cum să alegem cele mai bune trotinete din multitudinea de produse disponibile.
Dacă doriți să aveți o trotinetă ieftină și bună, trebuie să țineți cont de părerile despre trotinete exprimate de specialiști, dar și de utilizatori. Un ghid al acestor informații tehnice utile vă poate fi de real ajutor în alegea celei mai potrivite trotinete pentru dumneavoastă din bogata ofertă de trotinete de pe piața comercială.
Cele mai importante criterii de alegere a unei trotinete de calitate
Distanța de parcurs
Un criteriu important de selecție a trotinetei potrivite pentru dumneavoastră este distanța pe care doriți să o parcurgeți cu acest mijloc de transport. În funcție de mărimea acesteia vă recomandăm să alegeți:
Trotineta mecanică
Acest tip de trotinetă este ideală dacă distanța pe care vreți să o parcurgeți zilnic este mai mica de 5 km. Avantajul acestui model este un preț mai mic cu aceleași beneficii.
Trotineta electrică
Dacă aveți de parcurs distanțe mai mari de 5 km atunci vă recomandăm să alegeți o trotinetă electrică care să vă asigure o deplasare facilă, fără niciun efort. Țineți cont de faptul că aceasta poate urca o pantă de maximum 15 grade. Distanța maximă care poate fi parcursă este de 20-25 kilometri în funcție de modelul său de acumulatori, dra și de autonomia de care dispune.
Tipologia utilizatorilor
Alegerea trotinetei potrivite depinde în mare măsura de anumite caracteristici fizice ale utilizatorilor:
- greutatea celui ce va utiliza trotineta și a bagajului transportat. Cele mai multe modele de trotinete pentru adulți sunt concepute pentru o greutate totală de până la 100 kg. Peste această greutate, modele sunt mai puține și de multe ori mai scumpe;
- înălțimea acestuia; chiar dacă cele mai multe modele de trotinete dispun de opțiunea de reglare a ghidonului în funcție de înălțimea utilizatorilor, această ajustare are o anumită limită. În situația în care înălțimea utilizatorului este peste 1,85 m, vă recomandăm să verificați modelul ales dacă poate fi ajutat la înălțimea dorită de dumneavoastră;
- mărimea la pantof al utilizatorului deoarece folosirea trotinetei implică așezarea ambelor picioare pe platformă.
Dacă țineți cont de aceste caracteristici fizice în alegerea trotinetei ideale pentru dumneavoastră, atunci toate problemele de tipul unei poziții inconfortabile, spațiu insuficient pentru picioare sau dureri de coloană vor dispărea.
Frânele
O caracteristică tehnică extrem de importantă în alegerea unei trotinete bune este calitatea și accesibilitatea frânelor cu care este dotată. Modelele de trotinete mecanice pot avea modele cu frână pe spate ce sunt acționate printr-o simplă apăsare cu piciorul liber. Unele modele au frâna plasata pe ghidon, ceea ce poate constitui un avantaj pentru cei care sunt obișnuiți să meargă cu bicicleta. Modelele electrice poate fi cu sistem de frânare pe ambele roți sau doar pe o roată, cu buton sau de tip pârghie.
Funcții și opțiuni suplimentare
Cu cât are mai multe funcții și opțiuni suplimentare cu atât mai mult trotinetă este mai performantă, deoarece oferă confort și siguranță utilizatorilor. Enumerăm câteva dintre aceste elemente care pot face diferența:
Suspensiile
Pentru a avea o experiență de mers cu trotineta cât mai bună, mai ales dacă aveți de parcurs un teren mai accidentat, calitatea suspensiilor este foarte importantă. Acestea au avantajul principal pentru a atenua din șocuri, dar au și dezavantajul de a adăuga câteva kilograme în plus la greutatea trotinetei.
Roțile
Alegerea roților potrivite este un criteriu important de selecție a unei trotinete de calitate. Dacă vă propuneți să parcurgeți drumuri mai lungi, fără prea multe opriri, atunci alegeți modele cu roți mai mari ca diametru. Pe distanțe mai scurte, prin zone aglomerate cu mulți pietoni este mai indicat să alegeți modele de trotinete cu roți, cu diametru mic.
Sistemul de pornire
Un detaliu important pentru modelele electrice, sistemul de pornire poate fi de două tipuri:
- modelul cu cheie, care asigură o protecție mai bună împotriva furtului;
- modelul automat, prin care trotineta pornește cu ajutorul unor senzori.
Alegeți modelul cu sistemul de pornire care vi se pare mai ușor de folosit, dar ținând cont și de securitatea investiției dumneavoastră.
Mânerele
Pentru a avea o experiență cât mai agreabilă cu trotineta, alegeți doar modele cu mânere din material antialuncare. Astfel, mâinile vor face o priză mai bună pe acestea, iar dumneavoastră veți fi mai în siguranță.
Bluetooth și afișaj
Cele mai noi modele de trotinete electrice pot fi accesate prin bluetooth cu ajutorul caruia te poti conecta cu telefonul mobil. Rezultatul va fi efieciența maximă deoarece puteți obtine informații în timp real despre viteza, nivelul bateriei sau distanța parcursă. Afișajul acestor modele este extrem de util, mai ales pentru a nu fi surprinși de o pană de curent.
Modele de trotinetă cu avantaje și dezavantaje
Trotineta fixă
Cele mai cunoscute și apreciate modele de trotinete sunt cele fixe. Avantajele acestui model se leagă de robustețea și posibilitatea de dotare suplimentară cu diverse opțiuni suplimentare, dar și prețul lor accesibil. Trotinetele fixe au și dezavantaje: dimensiunea și greutatea lor este destul de mare ca să poată constitui un adevărat obstacol în transportarea acesteia.
Trotinetă pliabilă
Acest model prinde tot mai mult teren, mai ales în mediul urban aglomerat. Deoarece se poate plia dintr-o singură mișcare sau 2, 3 mișcări, în funcție de sistemul său de dotare, trotineta pliabilă are nuneroase avantaje:
- greutatea sa redusă permite manevrarea cu ușurință a trotinetei pliabile chiar și în spații închise precum stațiile de metrou sau interiorul unui tramvai sau autobus;
- dimensiunile mici obținute după pliere permit depozitarea acesteia în portbagajul mașinii sau chiar la birou, fără nicio problemă.
Vă recomandăm să alegeți produse ale brandurilor cunoscute deoarece veți avea parte de o perioada mai mare de garanție și service-uri în care puteți repara eventualele defecțiuni apărute. Spor la cumpărături și drum fără peripeții!